And Daisler

 

Fondator al Asociației Daisler, Marketing Manager la Daisler Print House și colaborator al Centrului Cultural Clujean, fost om de presă, radio și TV, Andi Daiszler este un om activ și întreprinzător din Cluj care crede în inițiativă civică pentru dezvoltarea comunității.

A absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj la specializarea Jurnalism, iar din 2007 lucrează în televiziune. A fost reporter și redactor pentru mai multe publicații, inclusiv pentru Monitorul de Cluj și Adevărul, dar televiziunea i-a oferit întotdeauna un alt ritm care s-a potrivit mai bine personalității lui. Cunoaște Clujul de la un capăt la altul, cu bune și cu rele și nu va uita niciodată „plimbarea” pe jos, pe care a fost nevoit să o facă în liceu, de pe Bulevardul Muncii până în cartierul Zorilor. Astăzi Andi Daiszler  se ocupă de partea de comenzi și promovare la Daisler Print House, un business de familie început în urmă cu 11 ani. Pe lângă toate acestea, nu trece săptămână să nu lanseze pe pagina personală de Facebook observații cu privire la orașul în care trăiește, la administrația care îl conduce, sau la oamenii care îl locuiesc. Din partea politicienilor nu își dorește decât deschidere la sugestii și un mai mare interes pentru comunitate, nu pentru propria carieră.

‘’In urma cu 2 ani am lansat Strada Potaissa – prima piața de flori altfel a orașului. Potaissa e o stradă pe care o văd zilnic la muncă, o stradă goală care nu e inclusă în circuitul turistic și care nu este folosită la întregul ei potențial. Ne-am dat seama că zidul vechi al orașului de pe stradă s-ar preta foarte bine la o piață de flori și așa am ajuns la acest concept. Sperăm să-l ducem mai departe.’’